Parintele Petroniu Tanase – UŞILE POCĂINŢEI – meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului

Suntem in pragul sfântului şi marelui Post. Duminica izgonirii lui Adam din Rai, ultimul popas înaintea duhovniceştii ofensive, ne pune la începutul vieţii noastre păcătoase pe pământ. Suntem izgoniţi din Raiul desfătării din pricina neascultării, a mândriei şi a neînfrânării. Viaţă cu sudoare, cu chinuire, cu necazuri şi lacrimi, care se încheie cu întoarcerea în pământul din care am fost luaţi, cu moartea, plata păcatului.
De aceea, nevoinţele, întristarea şi plângerea postului sunt şi o întristare şi tânguire pentru Raiul pierdut şi pe care cu multe suferinţe se cade să-1 redobândim (F. Ap. 14,22).
Evanghelia duminicii, de la Sfanta Liturghie, ne aduce aminte, iarăşi, de cele două mari fapte:

SMERENIA si DRAGOSTE, care sunt temeiul a toată fapta bună.

Postul împreună cu rugăciunea şi toate nevoinţele legate de dânsul poate fi zădărnicit de vrăjmaşul dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învaţă Mântuitorul: „Când postiţi, nu fiti trişti, ca făţarnicii; că ei Iţi smolesc fetele, ca să se arate oamenilor că postesc … tu Insă, când posteşti, unge capul şi fata ta o spală, ca să nu te arăti oamenilor că posteşti” (Mt. 6, 16-18). Să nu uităm lecţia din pilda vameşului şi fariseului când postim. Să lucrăm cu dragoste nevoinţele postului, dar să le acoperim şi să le păzim cu smerenie. Vestejirea firească a trupului să o împodobim cu veselia inimii şi a feţei, gândindu-ne la folosul cel mare pe care-1 aduce postul. Ungerea capului şi spălarea feţei nu trebuie luate în literă, ci cu un înţeles duhovnicesc. Sfantul Maxim Mărturisitorul ne arată că faţa este icoana întregii noastre vieţi, iar capul este simbolul minţii. Deci, a spăla faţa înseamnă a ne curaţi viaţa de toată întinăciunea păcatului, iar a unge capul înseamnă a face mintea să strălucească de cunoştinţa dumnezeiască (Filoc., voi. II, p. 232).
Grijile lumeşti, de obicei, răpesc omului toată vremea, iar pentru grija de suflet nu-i mai rămâne nici un răgaz. Dar grijile trebuiesc proporţionale cu însemnătatea lucrului respectiv. De aceea ne îndeamnă iarăşi Mântuitorul: „Nu vă adunati comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă si le fură. Ci adunati-vă comori In cer … căci unde este comoara voastră, acolo va fi si inima voastră” (Mt. 6, 19-21).
Averile pamânteşti faţă de comoara mai scumpă decât toată lumea, a sufletului, nu merită atenţia care li se dă.

Parintele Petroniu Tanase – UŞILE POCĂINŢEI – meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului