Evenimentul cel mare al acestei săptămâni este prăznuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. „Mare este taina Crucii şi cine a cunoscut-o, zice Sf. Maxim Mărturisitorul, a înţeles adâncul Scripturilor şi ştiinţa tuturor celor văzute şi cugetate. „(Capete teologice 1,66).

Crucea este semn omenesc si dumnezeiesc. Semn omenesc căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău…” (Vecernia dum. gl.7). Cele două înţelesuri au rămas împreună; în viaţa noastră pământească, cele două cruci se suprapun şi alcătuiesc Crucea mântuirii noastre, Crucea pe care trebuie s-o ducă tot creştinul în urma Hristosului său, după cuvântul Domnului:
” Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”

Privită omeneşte deci, Crucea este osteneală, răbdare, suferinţă, luptă împotriva răului; şi fiindcă acestea nu pot fi ocolite în viaţă, nici crucea nu poate fi ocolită, tot omul trebuie să-şi poarte crucea sa. Plata păcatului este moartea: crucea ispăşirii şi a suferinţei este firească în acest veac. Prin suferinţa Sa, Mântuitorul însă a deschis o nouă perspectivă Crucii: suferinţă, dar nu spre moarte, ci spre viaţă; popas spre bucuria învierii. Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morţii. De aceea, Hristos aştepta cu dor Crucea, iar mucenicii căutau şi se bucurau de chinuri, ştiind că „pătimirile de acum nu «unt vrednice de mărirea care ni se va descoperi(Rom. g, 18).

Privită dumnezeieşte, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere şi de întărire, semn de biruinţă asupra morţii şi a diavolului, „armă nebiruită”, „viaţa şi învierea”. „Mare este puterea Crucii tale, Doamne” se minunează Biserica.

Şi, într-adevăr, tot harul şi puterea lui Dumnezeu ni se împărtăşesc sub semnul Crucii. De la naştere, până la moarte şi până la învierea cea de obşte, toată viaţa creştinului este umbrită de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide cămara de bunătăţi a harului.

Ca semn al Său, Mântuitorul a dat Crucii toată puterea Sa şi a dăruit-o ca pe darul cel mai de preţ prietenilor Săi. Dându-ne sfanta Euharistie, Domnul ne spune: „Aceasta ii o faceţi Intru pomenirea Mea”; dându-ne Crucea, ne spune: „Aceasta s-o aveţi întru amintirea Mea, în amintirea dragostei Mele pentru voi, pentru care Mi-am dat viaţa”; căci Crucea este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit să moară pe Cruce, cu braţele întinse, ca să ne arate că de-a pururi stă cu ele deschise, gata să ne cuprindă, să ne îmbrăţişeze, să ne arate de a pururi iubirea Sa cea mare pentru noi, care ne aşteaptă să ne întoarcem la El. Reamintirea pildei Fiului Risipitor în săptămâna dinaintea Duminicii Crucii îşi descoperă acum înţelesul. Crucea de necaz şi de suferinţă a omului, împlinită cu Crucea – putere şi biruinţă a Domnului, se preface în Cruce a nepătimirii. „Crucea este semnul nepătimirii” zice Sfantul Maxim Mărturisitorul (Ambigua), arătând nelucrarea păcatului şi omorârea morţii celei omorâtoare de viaţa, care sunt semnele omului celui duhovnicesc, izbăvit de păcat şi reînnoit prin har. Prăznuirea Crucii în mijlocul ostenelilor postului tocmai aceste lucruri vrea să ne înveţe, precum ne arată şi sinaxarul duminicii:

– Crucea, ca lemn al vieţii, ne aduce aminte de Pomul vieţii din mijlocul raiului, din care Adam n-a gustat, pentru neascultare şi nepostire, pentru ca noi, prin puţină înfrânare, să ne învrednicim a ne împărtăşi din el, ca să nu mai murim, ci să fim vii.

– Ostenelile postului sunt un fel de răstignire, însă aducându-ne aminte de răstignirea şi Patimile Domnului pentru noi, ne îm bărbătăm şi ne mângâiem: dacă Domnul Hristos S-a răstignit pentru noi, cu cât mai mult datori suntem noi să ne răstignim împreună cu El, ca să şi înviem şi să ne proslăvim împreună cu El.

– Postul este amar, ca şi apele Merei din pustie. Ci precum acelea s-au îndulcit prin lemnul băgat în ele, tot aşa şi amărăciunea postului este îndulcită de dulceaţa Crucii.

– în vremea postului, lupta cu vrăjmaşul este tot mai înverşunată şi avem nevoie de ajutor din afară. Stăpânul şi comandantul oştilor duhovniceşti ne trimite Crucea, armă nebiruită, de care se scutură şi se cutremură puterile drăceşti.

– Vremea postului este chipul călătoriei noastre prin pustia acestui veac, spre Ierusalimul ceresc. Şi în ce chip un călător pe cale lungă, ostenit de greutatea ei, dacă află un copac umbros, se odihneşte şi-şi reînnoieşte puterile pentru restul călătoriei, tot aşa şi pe noi, cei osteniţi de calea postului, Crucea înfiptă în mijlocul lui ne întăreşte şi ne face voioşi pentru a urma călătoria în postul ce urmează.

– Crucea este sceptrul lui Hristos. Şi precum un împărat când merge undeva îşi trimite înainte steagul şi sceptrul, ca semne vestitoare, tot aşa şi împăratul Hristos, vrând să ne vestească apropiata Sa sosire, biruinţa cea mare asupra morţii şi slava învierii, ne trimite sceptrul împărătesc – Crucea, ca să ne bucure şi ne pregăteşte pentru primirea împăratului Ceresc, Cel biruitor.

La sfârşitul utreniei dumincii se face scoaterea şi închinarea Cinstei Cruci, căreia ne închinăm şi cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o slăvim.”
Cântările de aici ne aduc aminte de sfintele lui Hristos Patimi, de tânguirea Prea Curatei Sale Maici şi de darurile aduse de Sfânta Cruce. „Veniţi, credincioşilor, să ne închinăm lemnului celui de viaţă făcător, pe care Hristos, împăratul slavei, de bună voie întinzându-Şi mâinile, ne-a înălţat la fericirea cea dintâi… Veniţi credincioşilor să ne închinăm lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfărâma capetele nevăzuţilor vrăjmaşi… Veniţi, toate neamurile, Crucea Domnului cu cântări să o cinstim şi cu frică sărutând-o să slăvim pe Dumnezeu Cel ce S-a pironit pe dânsa…”

„… Prea Cinstită Cruce, sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre cu puterea ta şi ne păzeşte de toată vătămarea potrivnicilor, pe cei ce ne închinăm ţie cu credinţă” (la Laude).

Parintele Petroniu Tanase – UŞILE POCĂINŢEI