Schimonahul Irinarh Şişman a petrecut 75 de ani în această viaţă (1845-1920), începându-i în comuna Streini-Devesel (Mileni), plasa Blaniţa, judeţul Mehedinţi, şi sfârşindu-i în Muntele Athos, la schitul Prodromu. A fost un monah cu ştiinţă de carte (grăia patru limbi străine) care a petrecut în nevoinţă athonită vreme de 36 de ani. Cu binecuvântarea „Superiorului” Ghedeon Georgescu, la 14 ani de la închinovierea în sfântul schit românesc athonit (1898), părintele Irinarh începe lucrul la o operă monumentală, caligrafiind minuţios câteva mii de pagini, adunate în 20 de tomuri, sub titlul „Istoria Sfântului Munte”. A reuşit să isprăvească această lucrare unicat după 18 ani de trudă (6 septembrie, 1916) şi după „multe ispite de la oameni şi de la diavol”.

„Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mi în această lucrare, pentru ca să se proslăvească numele Tău cel sfânt în veci. Amin. Că(ci) cu darul Tău toate se isprăvesc cu pace, Cel ce eşti începutul şi sfârşitul, iar fară darul Tău, nimic nu se isprăveşte” – scria pe prima pagină, în chip de rugăciune, schimonahul Irinarh.

Cea mai amplă Istorie athonită din ultimile două secole, formată din 20 de tomuri, cuprinde – pe lângă textul îngrijit caligrafiat – chenare şi ornamente excepţional de minuţios miniaturate, precum şi câteva icoane, la fel de frumos executate de mâna cuviosului monah român aghiorit. Părintele Irinarh a tratat în primele 17 tomuri istoria celor 20 de mănăstiri imperiale, de la începuturile lor şi până în vremea lui; într-al optsprezecelea a scris despre icoanele athonite făcătoare de minuni – şi, în 150 de „capete”, despre minunile icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa” – iar în următorul, al 19-lea, a adăugat planşe (cu   „mănăstirile Sfântului Munte”, „Sfinţii Athonului”, „Crinii Raiului”, „Floarea Darului”, etc), pentru ca în ultimul tom să descrie monahismul românesc athonit – schitiot şi chiliot. Această ultimă parte a scrierii lui este deosebit de importantă deoarece conţine şi o foarte amplă „Istorie a Chinoviului Românesc Prodromu”.

Deşi importantă prin bogăţia de informaţii şi la fel de valoroasă din punct de vedere istoric şi literar, această frumoasă lucrare a schimonahului Irinarh Şişman n-a fost niciodată tipărită sau reprodusă, tocmai din cauza monumentalităţii ei.

Istoria mănăstirilor athonite, Tom II Prodromu, pag. 300-302

 
În tânărul schitul acesta chinovial Prodromu, ca steaua polară de dimineaţă a răsărit părintele nostru Antipa Ieroschimonahul Duhovnicul.

Ieroschimonahul Antipa, născut în Moldavia, în satul Calapodeşti, judeţul Tecuci, în anul 1816. Părinţii săi săracii, Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica din satul Calapodeşti, mama sa Ecaterina Atanasiu, iară în călugărie, Elisaveta Monahia, căci prin rugăciunile părinţilor, că nu aveau fii, fu născut prin cerere de rugăciune. Numele cuviosului în mirenie era Alicsandru. În copilăria lui, pe când păştea oile părinţilor, lua şerpi în mână şi nu-l vătămau. Era greu şi prost la învăţătura cărţii. Vârstnicii lui colegi – care câteodată îl ocărau şi îl băteau pentru prostiile pe care le făcea – altădată cădeau în genunchi înaintea lui şi-l numeau stăpânul lor.

El a lucrat la stăpân, la o legătorie de cărţi. Avea dorire de viaţă sfântă şi i s-a arătat o lumină dumnezeiască de chemare la viaţa monahală. Învăţase carte la vârsta de douăzeci de ani şi zicea mereu stihul al doilea din psalmul 142: „Spune-mi Doamne calea pe care voi apuca, că de la tine am luat sufletul meu”.

S-a dus mai întâi la monastirea Neamţului şi nu l-a primit stareţul. De acolo s-a dus în România la o monastire şi acolo l-au primit, că dormea – fiind ostenit – pe clăile de fân din câmp, acoperit de zăpadă şi pe jumătate îngheţat. De-acum având vârsta de treizeci de ani, l-a luat povăţuitor pe pustnicul îmbunătăţit Ghedeon, din apropierea monastirii lor. De la acea monastire s-a dus la monastirea Brazi şi a fost primit de stareţul Dimitrie Arhimandritul. (Acolo s-au descoperit moaştele mitropolitului Dosoftei). Aici l-au tuns în monahism cu numele Alipie.

Când a ajuns în Sfântul Munte a fost primit de părintele Nifon Ieroschimonahul Superiorul, care l-a dat la ascultare mai întâi, pentru patru ani, în monastirea grecească Esfigmenu, ca să înveţe bucătăria şi regula chinoviei. Acolo, împlinindu-şi ascultarea, pe urmă l-au făcut schimnic, cu numele Antipa. Apoi s-a retras la sihăstrie ca chiliot şi făcea linguri, pe care le vindea în târg la Careia şi îşi lua pâinea de toate zilele. Aici, în Sfântul Munte, a avut de asemenea duhovnic îmbunătăţit: părintele Leontie din schitul românesc Laccu. Ierodiacon s-a făcut de părintele Nifon, apoi ieromonah în schitul românesc Prodromu. Aici, fiind în ascultarea chelăriei, întru toate a arătat o dreptate după Dumnezeu şi mustra pe oricine va fi fost el când călca regulamentul chinoviului –  amustrat şi pe stareţul lui, părintele Nifon. De aici l-a trimis părintele Nifon iconom la metocul din Iaşi (schitul Bucium), însă el avea dorinţă foarte mare să revină în Sfântul Munte. Părintele Nifon nu i-a primit însă cererea şi l-a luat cu Sfinţia Sa în Rusia, după milostenie. Poărintele Nifon a venit înapoi în Sfântul Munte, iar părintele Antipa a rămas în Rusia şi s-a închinoviat în monastirea Valaam. Acolo, în Rusia, din această monastire, multă milostenie a adunat de la pioşii creştini ruşi, în anul 1865 şi le-a trimis în schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos – după cum se constată şi din Condica de ctitorii din Arhivă. La Proscomidie pomenea pre toţi părinţii şi făcătorii de bine creştini mai mult de un ceas, că avea viaţă curată şi feciorelnică şi iubea sărăcia, smerenia şi dreptatea. El a încetat din viaţă în anul 1882, Ianuarie 10, în vârstă de 66 de ani.

George Crasnean