Din ce în ce tot mai multe familii se destramă. Si în lumea întreagă, si-a venit din lumea întreagă si la noi această plagă a divorturilor. Motivele sunt foarte variate. Care credeti că ar fi totusi motivele divorturilor? Si ce s-ar putea face?
Eu cred că… de prima dată… să-ncepem de prima dată. Până la cununie, nu s-au dus la preot să se spovedească, să se-mpărtăsească. Când a vorbit cu fata, când au vorbit doi tineri, … astea-s păcate pe care le-au făcut până la cununie. După cununia legitimă, el s-a format, de-acum are familia lui, are femeia lui, gata, nu mai e păcat. Dar atunci e păcat. Sunt păcate, si-i cunună preotul asa, nemărturisiti, neîmpărtăsiti – ar trebui să se-mpărtăsească cu Sfintele Taine, că asa trebuie să spună preotul, dar… asa era înainte, acum… mai greu.
S-a pierdut lucrul acesta. Prin unele părti din Ardeal se mai tine, dar în alte zone ale tării s-a pierdut obiceiul de a spovedi si de a împărtăsi cei doi viitori miri. În vechime, Sfânta Cununie se făcea chiar în cadrul Liturghiei.
Da, da… Si se împărtăseau, si de-atunci formau o familie adevărat crestină. Dar acum? Au făcut păcate peste păcate înainte de cununie. Cum să mai fie familia aceea? Divortează, se destramă…
Probabil că tine si de relatia dintre cei doi, ceva nu merge… Uneori mai sunt si părintii unuia dintre soti care „ajută” să aibă loc divortul.
Mai este si un lucru: că înainte de a se căsători doi tineri, trebuie să se roage si unul si altul, să se roage lui Dumnezeu; el – să-i dea o sotie bună si ea să-i dea un sot bun, să nu bea, să n-o bată. El – să nu fie destrăbălată. Trebuie să se roage amândoi. Trebuie să se ducă la preot, să-i învete el, dar trebuie să se tină si de biserică, să se spovedească înainte si el si ea. Si să se roage la Dumnezeu mai înainte de a se cununa.
Multi tineri nu stiu ce implică si cum este căsătoria, cum să se comporte cu celălalt, cum să facă să fie de-un gând împreună. Că vin încet-încet ispitele, sărăcia, si necazurile, si ajung să se despartă. Mai e problema părintilor, părintii zic uneori că e mai bine ca tinerii să se despartă… Sunt multe probleme de genul acesta.
Dar ei nu stiu pentru ce s-au luat amândoi, pentru ce s-au căsătorit? S-au luat pentru a munci împreună, a face copii, să fie o familie de crestini buni, si pentru copii.
Ar trebui să se căsătorească gândindu-se că familia le va fi calea mântuirii.

Bineînteles că dacă e o familie crestină se mântuiesc amândoi… Dar vreau să spun: pentru nastere de copii, pentru asta! Nu-i că: „Mă iubeste si-l iubesc!” si atât, pentru pofte! Pentru asta se fac toate avorturile. Si cuvântul pe care l-a lăsat Mântuitorul: „Cresteti si vă înmultiti!”…

De multe ori, certurile pornesc de la cresterea copiilor, că zic că sunt prea multi, si nu au bani să îi crească si cad în deznădejde. Si mai e si o altă problemă: unii părinti nu au copii si suferă mult din această pricină. Ce pot face?
Unii-i omoară si unii nu-i au… Să înfieze copii de la cei care n-au nevoie de dânsii. Să-i cumpere. Cum cumpără străinii de la noi din tară si-i duc în altă parte, asa să cumpere si ei.
Dar multe femei se simt neîmplinite dacă nu au copii, ar vrea să aibă propriul lor copil.
Ca să ajungă să aibă copii să se roage la Dumnezeu. Începând de la Avraam: Sara n-a avut copii. Si s-a rugat lui Dumnezeu. Si a venit Sfânta Treime, când a venit la stejarul lui Mamvri. Si i-a zis: „La anul, pe vremea asta, vei avea copil”. Si Sara încă a râs, că zice: „Sunt de nouăzeci de ani, să am copil la vârsta asta?”. Si Dumnezeu, Sfânta Treime – că au venit trei îngeri acolo – a întrebat: „De ce ai râs?”. „N-am râs!”. „Ba ai râs. Nu crezi cuvântul lui Dumnezeu?”. Si i-a dat Dumnezeu copii, la vârsta aceea. Pe urmă, Iacov cu Rahila n-au avut copii, si le-a dat Dumnezeu copii. Isaac, iarăsi.
Toti copiii acestia născuti cu multă rugăciune din partea părintilor au si aduc si mari bucurii. Si în zilele noastre cei care îsi doresc cu dinadinsul copii si fac multă rugăciune, până la urmă Dumnezeu le dăruieste si au, tot asa, multe bucurii de la copiii aceia. Copiii sunt evlaviosi, luminati, sunt oameni de toată isprava.

De-aia, că-i pe rugăciune!

Ei devin rod nu numai al unirii trupesti, ci si al rugăciunii.

Al rugăciunii, da… Ca Ioachim si Ana, care au născut pe Maica Domnului…

… si Zaharia si Elisabeta…

Si mama proorocului Samuil, si câti încă… Da, asa a fost.

Cred că acesta e un cuvânt de încurajare pentru mamele care îsi doresc mult copii, pentru că acesta e lucru binecuvântat de Dumnezeu si până la urmă Dumnezeu le poate da pe măsura credintei si a dorintei lor bune.

Da, să se roage, să se roage ca să aibă copii.

Viata de familie este o viată plină de probleme, timpul sotilor fiind de obicei rezervat treburilor casnice. Că te duci la muncă, dar când te întorci, trebuie să le faci si pe cele din casă, să-ti cresti copilul, să mai stai să te joci un pic cu ei, când sunt mici, să stai de vorbă cu el, cu lectiile, cu povestile, cu gătitul, cu cumpărăturile. Si asa, nu prea rămâne timp pentru rugăciune. Ce este de făcut, să se renunte la rugăciune sau să se renunte la treburile casei?

Rugăciunea? Bineînteles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp – de sărbătoare – poti să citesti paraclise, sau asa… Să nu pierzi timpul cu lucruri desarte, cu televizor si cu altele. Poti să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poti face si când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne…” sau: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă te-ai obisnuit să-ti faci rugăciunea o dată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, si te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupatia pe care o ai, sau când gătesti. Mai stai pe un scaun, si zici „Doamne, Iisuse…” acolo…

Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti – de Danion Vasile si Marian Maricaru