Părintele Petroniu Tănase
1914 - 2011
a fost membru al mişcării „Rugul Aprins”, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dar şi unul din marii duhovnici români.
Părintele Petroniu s-a născut în anul 1914, în comuna Farcașa (județul Neamț). S-a călugărit de foarte tânăr în obștea Mănăstirii Neamțului, unde s-a și format duhovnicește. Mai târziu a fost trimis la București pentru studii, și așa a intrat în obștea Mănăstirii Antim. A studiat Teologia (licență), dar a făcut în paralel și alte studii de matematică și filozofie.
La Mănăstirea Antim, din anul 1937, monahul Petroniu a avut drept ascultare de a pune în bună rânduială biblioteca mănăstirii.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în primii ani după (1945-1947), Părintele Petroniu a fost funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și chiar la secretariatul patriarhului Nicodim. A făcut parte din mişcarea „Rugul Aprins” și a suferit consecințele acestei afilieri.
În anul 1977, la cererea monahilor români din Sfântul Munte Athos, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis să trimită două grupuri de călugări români ca să întărească efectivul Schitului românesc Prodromu și să revigoreze viața monastică a schitului, în 1977 și 1978. Părintele Petroniu a făcut parte din al doilea grup de monahi.
Din 1978, Părintele Petroniu a trăit neîntrerupt în Sfântul Munte Athos, iar din anul 1984 a fost ales stareț al Schitului Prodromu. A renunțat la stăreție la începutul anului 2011 din cauza vârstei înaintate. A trecut la Domnul în ziua de 22 februarie 2011 și a fost înmormântat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în cimitirul Schitului Prodromu.
Bunul nume al părintelui Petroniu era răspândit pe tot cuprinsul Sfântului Munte. Astfel, când Placide Deseille, stareţul mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” din Franţa l-a rugat pe părintele Macarie Simonopetritul să-l ducă la un părinte după cuvânt de folos, au venit, împreună cu egumenul Elisei şi toată sinaxa mănăstirii, la Avva Petroniu.
Mitropolitul Serafim Joantă mărturisea despre părintele Petroniu: „În el vedeam chipul ideal al călugărului care îmbina în modul cel mai firesc erudiţia teologică şi laică cu smerenia şi râvnă de rugăciune. Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult şi smerit, în acelaşi timp, cum a fost Părintele Petroniu!”
27 aprilie 2023 – Deshumarea Parintelui Petroniu Tanase
Părintele Petroniu Tănase
cuvant de folos
” Una dintre piedicile cele mari, sau ajutătoare mai degrabă, ale rătăcirii lumii de azi este ignoranța. Sfinții Părinți, când vorbesc despre viața călugărească, spun că există – de fapt și pentru viața creștină în general – „trei proptele a tot păcatul”. Așa… Deci acele trei proptele sunt: neștiința, uitarea și nepăsarea.
Omul, neștiind lucrurile cele adevărate și bune, deci atunci când nu le cunoaște pe acestea, este expus la toate primejdiile și minciunile. Chiar atunci când a știut cândva un cuvânt, un lucru bun, dacă însă pentru un timp oarecare nu şi’a mai adus aminte și nu s’a mai interesat de el (adică a fost neglijent cu acel lucru bun), iarăși, nu se folosește cu nimic. Și dacă a stăruit în uitare – ori a știut cândva niște bune povețe ale Bisericii privitoare la mântuirea lui și le’a ignorat – atuncea, în această situație, omul este lipsit de orice apărare. Este primejduit de peste tot, de toate obstacolele, și toate pietrele îi vin peste cap.”
Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele Petronie Tănase.
Căutători ai Luminii
„Desăvârşirea e un proces veşnic deschis.Cu cât a făcut cineva mai mult, cu atât vrea să facă şi mai mult.”
Sfinţii sunt consideraţi şi numiţi „prieteni” ai lui Dumnezeu, iar oamenii, slujitorii Lui, tind şi caută să fie prieteni cu El. Mântuitorul Însuşi a numit „prieteni” pe Apostoli (Ioan 15, 14) şi pe Lazăr (Ioan 11, 11), iar Sfântul Ioan Botezătătorul s-a numit el însuşi „prietenul Mirelui” (Ioan 3, 29). „Toţi adevăraţii creştini – asemenea sfinţilor – sunt prieteni şi fraţi ai lui Hristos şi împreună moştenitori cu El, spune Sfântul Pavel (Rom. 8, 17), precum şi „prieteni şi fii prin har ai lui Dumnezeu” .
Filosoful german Heidegger se referă, cu generozitate, la Părintele Stăniloae ca la al doilea ca importanţă gânditor al secolului al XX-lea; aprecierea lui venea din considerentul că el însuşi se socotea a fi primul între gânditorii secolului trecut. Spiritele înalte caută întâlnirea cu Dumnezeu în profunzimi şi nuanţe, la care cu greu au acces oamenii obişnuiţi. Pe cărarea strâmtă a acestei căutări se întâlnesc cu oameni asemenea lor. Aceste înalte spirite se întâlnesc în lumea laică sau bisericească, cât şi în lumea artei, literaturii sau ştiinţei. E o căutare în planul ideilor înalte, cât şi o căutare a răspunsurilor în planul duhovnicesc. Gândirea teologică a Părintelui Stăniloae, asemenea unei „porţi deschise către secolul al XXI-lea” (Pr. Prof. Ion Bria), l-a adus în preajma unor personalităţi din întreaga lume, cu care a purtat prietenii deosebite. Aş enumera aici doar câteva dintre aceste prietenii pe care Părintele Stăniloae le-a legat cu: mitropolitul ortodox Kallistos Ware, reverendul anglican Donald Allcin, cardinalul catolic Ratzinger, profesorul Jürgen Moltmann, istoricul religiilor Mircea Eliade sau poetul Ioan Alexandru. Dar Părintele a căutat şi prietenia unor oameni, poate mai puţin cunoscuţi în planul ideilor, dar profund implicaţi în viaţa duhovnicească: arhiepiscopul Justinian Chira, ieromonahul Arsenie Boca, arhimandritul Cleopa Ilie, ieroschimonahul Paisie Olaru, arhimandritul Ioanichie Balan şi protosinghelul Petronie Tănase.
Două personalităţi ca Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele Petronie Tănase nu se putea să nu se întâlnească, atât în modalitatea de gândire cât, şi în realitate. „Întâlnirea dintre persoană şi persoană este lumină” şi „calea prin care vine credinţa în om este un alt om” spunea Părintele Stăniloae (într-un interviu televizat). Cu siguranţă, întâlnirea acestor doi Părinţi a sporit lumina unuia pentru celălalt, dar şi pentru cei din jur: „numai în comuniune ne putem ajuta unii pe alţii, prin iubire între toţi şi faţă de Dumnezeu” . Apropiaţi ca vârstă, s-au apropiat unul de altul şi sufleteşte prin participarea la activităţile mişcării duhovniceşti „Rugul Aprins” din cadrul Mănăstirea Antim din Bucureşti. Amintirea altor întâlniri a fost păstrată în scris de către aceşti doi Părinţii în unele scrieri ale lor. Părintele Petronie vorbeşte de o întrevedere cu Părintele Stăniloae prin anii `64-`65, după ieşirea Părintelui Stăniloae din închisoare. Această întâlnire este relatată de Părintele Petronie în lucrarea Icoane smerite . Cuvântul duhovnicesc, pe care i l-a încredinţat Părintele Stăniloae atunci, după ce Părintele Petronie tocmai trecuse prin focul Decretului 410/1959, a constituit pentru acesta din urmă un program pentru toată viaţa: „Viaţa să-ţi fie hotărâtă, fără compromisuri şi confuzii, limpede. Crezul să-ţi fie viu: viaţă, nu teorie. Eşti gata să mori pentru Hristos? Nu pierde din vedere ţinta spre care alergi; să nu ne înecăm în marea vieţii”. Aceste idei puternice, rostite cu fermitate de Părintele Stăniloae, au găsit un ogor prielnic în persoana Părintelui Petronie şi au rodit însutit, după cum spune Evanghelia. Părintele Stăniloae a vizitat de mai multe ori Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, întâlnindu-se cu părinţi duhoniceşti şi căutând să intre în comuniune cu cei care trăiau după regulile scrierilor filocalice, pe care el le traducea din limba greacă. Între vieţuitorii de atunci ai obştii nemţene se afla şi Părintele Petronie, apreciat de Părintele Cleopa ca fiind „cel mai deştept dintre toţi” din obşte . Părintele Petronie îşi aminteşte de cuvântul de învăţătură al Părintelui Stăniloae ţinut monahilor, în iulie 1977, în trapeza Mănăstirii Sihăstria: „Ortodoxia nu-i doar o concepţie, o ştiinţă anume a celor pământeşti, ci o hotărâtă angajare personală pe calea urmării lui Hristos. Angajându-se cu toată fiinţa lor pe această cale, călugării sunt înaintemergătorii omenirii, făcându-se pildă de virtute fără de care ea nu poate trăi. Altfel, vine peste noi potopul! De aceea, Biserica are nevoie de cât mai mulţi călugări angajaţi cu hotărâre pe calea urmării lui Hristos, angajaţi eroic, care să ne impresioneze cu pilda vieţii lor, să ne arate cu fapta că este cu putinţă şi astăzi să mergem pe această cale” . Este viu în amintirea mea momentul în care, în anul 1985, ajungând la Schitul Prodromu, i-am transmis Părintelui Petronie din partea lui Ioan Ianulide mesajul următor: „Voi, călugării, aveţi misiunea să mântuiţi lumea”. În replică, Părintele Petronie a spus: „Interesant! Şi Părintele Stăniloae ne-a spus aşa ceva la Sihăstria prin `77”.
Într-adevăr, crezul acestor doi Părinţi a fost unul viu şi purtător de lumină şi bun exemplu de urmat pentru noi. Amândoi erau erudiţi, iubitori de valori naţionale şi cu deschidere către valorile altor culturi prin limbile străine pe care le cunoşteau. Aveau o robusteţe a spiritului şi a trupului, dar şi o rigoare în a-şi disciplina trupul, mintea şi sufletul. Prin această rigoare, exercitată cu atenţie şi constant, au depăşit limite ale comportamentului uman obişnuit.
Mai mulţi oameni de seamă din Bisrica Ortodoxă Greacă şi, mai ales, din Sfântul Munte Athos, apreciază că, „Părintele Dumitru, constituie darul scump al lui Dumnezeu pentru Biserica noastră şi pentru umanitate” , de aceea a fost numit încă din viaţă „fericitul Stăniloae”. Când nişte străini au întrebat pe un monah aghiorit dacă mai sunt „monahi adevăraţi” în Muntele Athos, acesta a răspuns: „Doar doi mai sunt: Dionisie de la Colciu şi Petronie de la Prodromu”, arătând prin aceasta aprecierea de care se bucura Părintele Petronie în rândul monahilor aghioriţi. Se observă cum aceşti Părinţi Stăniloae şi Petronie, unul preot de mir şi celălalt monah, se bucurau de o apreciere deosebită în rândul vieţuitorilor din Sfântul Munte, apreciere care se datorează preocupărilor lor duhovniceşti. În viaţă, ei au lucrat totul ca pentru Dumnezeu şi au căutat atingeri înalte ale trăirii în Dumnezeu. Părintele Stăniloae a exprimat în scris experienţa lui Dumnezeu prin traduceri din scrierile Sfinţilor Părinţi şi lucrări originale . Părintele Petronie, prin interiorizare şi rugăciunea inimii, a trăit în experienţa Sfinţilor Părinţi, şi ne-a lăsat ca o mărturie -eşantion- experienţa de la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului de pe Muntele Atonului: „…se petrecea ceva cu totul minunat şi cu neputinţă de explicat. Cântarea parcă se materializase. Tot văzduhul, însăşi biserica şi toate cele dintr-însa cântau; eu însumi, trupul tot, mâini şi picioare, se transformaseră într-o minunată cântare. Şi eu mă simţeam ca şi cum pluteam pe o întindere nesfârşită şi elementul, pe care mă aflam şi în care eu însumi mă transformasem cu totul, era acea cântare nemaiauzită. Nu visam, eram cu totul treaz şi conştient de sine, mă vedeam plutind pe undele cântării ca pe o mare, şi lacrimi neoprite îmi curgeau din ochi” .
Remarcăm la aceşti doi Părinţi: căutări de aceeaşi natură, întâlniri de acelaşi nivel duhovnicesc, cu toate că acestea sunt exprimate în mod diferit, unul ca profesor de teologie şi familist, celălalt ca monah isihast. Având atâtea afinităţi între ei, aceşti Părinţi, Dumitru Stăniloae şi Petronie Tănase, nu aveau cum să nu se întâlnească într-o prietenie în planul preocupărilor pentru veşnicie. Asemănările personalităţii lor i-au atras şi susţinut într-o prietenie frumoasă şi de durată, prietenie veşnică, prietenia cu Dumnmezeu – Prieten al sfinţilor şi al slujitorilor Săi.
Arhim. Clement Haralam
Mănăstirea Antim, Bucureşti
Părintele Petronie – psaltul
Anul acesta, la 23 februarie, se împlinesc şase ani de când Protos. Petronie a trecut în veşnicie. Din biografia sa, aflăm că Părintele Petronie Tănase, care a fost vreme de 26 de ani stareţ al schitului românesc Prodormul din Sfântul Munte, a avut cunoştinţe temeinice de matematică, filologie şi teologie; dar, ca monah, s-a aplecat cu precădere spre formarea teologică. De aceea, a avut preocupări cărturăreşti în acest domeniu. De la sfinţia sa ne-au rămas 20 de volume manuscrise cu selecţii/extrase din Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care au fost aşezate în noua biblioteca înfiinţată în vremea când era stareţ; a scris mai multe volume cu conţinut teologic, între care se remarcă lucrarea Uşile pocăinţei, meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului.
O preocupare a Părintelui Petronie mai puţin remarcată, dar la fel de valoroasă, este aceea pentru muzica bisericească. Prin formarea sa în mediul monahal din vremea copilăriei, a cunoscut foarte bine notaţia şi interpretarea semnelor muzicale psaltice (neumele), precum şi notaţia pe portativ. Această preocupare a avut-o toată viaţa. A cântat la strană, interpretând cântări după diferiţi autori, la slujbele care se săvârşeau în biserică, fiind între primii cântăreţi de biserică, atât la Mănăstirea Slatina, cât şi la Mănăstirea Sihăstria din Moldova. La Curtea de Argeş nu a condus un grup psaltic de monahi, ci cânta la strană mai mult de unul singur. Vocea lui plăpândă, ca un zumzet de albină, se preta foarte bine la interiorul paraclisului unde străjuaieşte prin prezența moaștelor sale Sfânta Muceniţă Filoteea fecioara. La schitul Prodromul era nelipsit de la biserică şi prezent tot timpul la strană. Mi-a rămas în memorie o frumoasă amintire din vara anului 1987, când a cântat, antifonic, Paraclisul Maicii Domnului, împreună cu unul dintre cei mai cunoscuţi psalţi ai Sfântului Munte din vremea aceea, schimonahul Dionisie Firfiris, care se afla în pelerinaj la schitul nostru. De asemenea, la o priveghere de toată noaptea, când nu avea cine cânta la strană, m-a acceptat să-l secondez antifonic pe parcursul slujbei de nouă ore şi mai bine, realizând o încântare duhovnicească atât pentru noi, cei doi cântăreţi, cât şi pentru închinătorii-rugători. Chiar şi la chilie îşi făcea timp pentru a interpreta cântări şi a exersa, pentru a se prezenta bine la strană, mai ales în preajma marilor sărbători sau când urma să cânte în biserică ceva special sau o cântare rar întâlnită. De asemenea, era preocupat de a aduna bucăţi muzicale rare sau alese, numite şi calofonice. Aşa se face că, pe parcursul vieţii de monah, a adunat într-un caiet, scris de mâna lui, multe astfel de bucăţi muzicale, care l-au atras pentru frumuseţea lor muzicală sau pentru raritatea lor. Acest manuscris poartă titlul Antologhion de cântări psaltice şi se află în biblioteca veche a schitului Prodromu alături de manuscrisele înaintașilor săi în vieţuirea monahală athonită. Manuscrisul a fost catalogat de profesorul şi muzicologul Vasile Vasile în catalogul manuscriselor muzicale din schitul Prodromul: Tezaur muzical românesc din Muntele Athos, vol. II, Ed. Muzicală, Bucureşti 2008.
Remarc faptul că manuscrisul Părintelui Petronie cuprinde, printre altele, cântări foarte vechi, cum ar fi: Împărate ceresc, datat la 1289, Tatăl nostru… (în stil medieval), cântări descoperite şi puse în valoare de cunoscutul și reputatul muzicolog Pr. I D Petrescu cu care coresponda; Aghioase greceşti în stilul vechi de cântare, probabil transpuse din notaţia prehrisantică sau chiar cucuzeliană; apoi, Slava…, Ziua Învierii…, de la Laudele Sfintelor Paşti, glasul al 5-lea, aflate într-un manuscris din biblioteca Schitului Prodromu; o altă raritate este bucata muzicală Anixandare, de Gh. V Cutavas; două Stihiri din Triadicale, de pe un Ceaslov grecesc din Mănăstirea Slatina; Cântarea lui Adam, descoperită de Ips. Nestor Vornicescu într-un manuscris din schitul Stehăreţ, judeâul Olt. Dar, manuscrisul Părintelui Petronie, cuprinde şi cântări mai noi, traduceri sau compoziţii personale. Cântările din ultima categorie, nefiind semnate, este doar o presupunere a mea, deoarece neavând autor şi nici indicație de proveniență, având în vedere cutuma monahală de a-şi ”ascunde bine lucrul său”, mă determină să cred că sunt creații personale. Această presupunere se referă la câteva cântări, cum ar fi: transpunerea în notaţie psaltică a cântării Împărate ceresc descoperit de I D Petrescu, precum şi a cântării Rugăciunea inimii, de Paul Constntinescu; traducerea din greceşte a cântării Lumină lină pe glasul al 2-lea, Axion, glasul al 6-lea şi al 8-lea; dar şi creații personale ca: aranjarea sub note pe portativ a versurilor lui Nichifor Crainic: Cântecul Potirului; Stihira la așezarea călugărului în groapă, glasul al 8-lea; Condacul Sf(ântului) Ierarh Calinic de la Cernica, glasul al 8-lea; Răspunsuri (mari la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur), glasul 1; La Râul Vavilonului…, glasul al 6-lea; Acum slobozeşte…, glasul al 7-lea;
În manuscris mai sunt şi alte cântări traduse din greceşte sau pe notaţie liniară provenite din mediul bisericesc slavon; între acestea mi-a atras atenţia şi una din cultura apuseană: Salve Regina – Bucură-te Împărăteasă, transpusă în notaţie psaltică.
Manuscrisul Antologhion de cântări psaltice alcătuit de Părintelui Petronie este ca un mic compendiu al muzicii bisericeşti, care uneşte bucăţi muzicale atât de sorginte bizantină cât şi slavonă, mai vechi şi mai noi, având o unică referire şi la muzica apuseană, amintind de unitatea Bisericii lui Hristos din primul mileniu.
Arhim. Clement Haralam
Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale
24 februarie 2017