Sfântul Cuvios Nifon de la Prodromu a fost întâiul ctitor și stareț al Schitului Românesc Prodromu, ucenicind în tinerețe pe lângă marele isihast arhimandritul Irinarh Rosetti, ctitorul Mănăstirii Horaița și al Mănăstirii „Schimbarea la Față a Domnului” de pe Muntele Tabor.
Fiind un om al rugăciunii, Sfântul Cuvios Nifon s-a învrednicit să vindece pe fiica epileptică a boierului Nicolae Rosetti Rosnovanu și a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii.
Despre ostenelile sihăstrești și smerenia Cuviosului Nifon s-a dus vestea în tot Sfântul Munte. Se ruga neîncetat, era însuflețit de râvnă neadormită pentru Biserică, postea, priveghea, ține cu strictețe rânduiala Sfântului Munte, mustra pe cei trândavi și îndrepta neorânduielile din viața monahilor. Despre el, schimonahul Irinarh Șișman scria:
Cuviosul părintele Nifon au fost pentru biserică râvnitor deștept și cu punere mare întru postiri și privegheri de toată noaptea: păzea tipicul Sfântului Munte; îi plăcea foarte mult ca biserica să fie împodobită cu preoți, diaconi, cântăreți și citeți buni, [ca toți – n.n.] să citească și să cânte frumos, înlăturând lenevirea și mustra foarte pre cei ce nu urmau după tipic în timpul slujbei. Și cum era de bătrân, cânta în strană deștept toată noaptea la privegheri și nu trecea cu vederea nepăsarea nicidecum, ci iute îndrepta lucrul greșit. Nu-i plăcea să șează pe la mese străine îndelung, ba nicidecum, deși ca superior îl pofteau sau se ducea după obicei la hramul Lavrei, ci [de acolo îndată – n.n.] după ieșirea de la Sfânta Liturghie, venea la schit.
În anul 1870, câțiva călugări răzvrătiți l-au silit pe Cuviosul Nifon să renunțe la stăreție și să ia calea exilului. De atunci el a suportat multe chinuri, umilințe și prigoane. În ultima parte a vieții s-a nevoit într-o peșteră din Pustia Viglei dimpreună cu câțiva ucenici.
Și-a cunoscut mai dinainte ziua în care se va muta la Domnul (5 decembrie 1899), fiind îngropat cu multă cinstire de ucenicii care i-au stat alături până în ultima clipă a vieții. Despre adormirea cuviosului, schimonahul Antonie Focșăneanul nota:
la adânci bătrânețe s-a dus către Domnul, părăsit și uitat de ai săi. Iară mult istovitul lui trup de osteneli, posturi și rugăciuni, deosebit de ale sale supărări mai sus pomenite, s-a îngropat la peștera sa, neparticipând la aceasta nimeni dintre călugării Prodromului, afară de acei trei ucenici ai săi, [aceasta în condițiile în – n.n.] care [dacă ar fi trăit – n.n.] în alte timpuri și în alte țări, ar fi fost proclamat între cuvioșii cei mai mari ai unei Biserici naționale
A fost deshumat în vara anului 1987 de Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, care și-a cinstit înaintașul în scaunul stărețesc, învrednicindu-se să afle moaștele Cuviosului Nifon plăcute la vedere, având culoarea chihlimbarului.
