Un părinte din Grecia, părintele Epifanie de la Atena, zicea într-o carte: „să vorbesti mai mult lui Dumnezeu despre copiii tăi, decât copiilor tăi despre Dumnezeu”. Adică îi îndemna pe părinti să stăruie în rugăciune.

În ziua de astăzi au crescut neîntelegerile dintre tineri si vârstnici, s-a amplificat această ceartă între generatii. Înainte vârstnicii spuneau: „Nu mai sunteti ca pe vremuri, nu mai aveti credintă…” Acum s-a ajuns la situatia paradoxală ca unii tineri să fie mai apropiati de Biserică decât părintii lor care au trăit în vremea comunistilor. Pe de altă parte, libertatea în mediile tineresti este înteleasă ca o revoltă fată de tot ceea ce înseamnă educatie – adică să te dădăcească acolo, să-ti zică: „fă asa, asa e bine, astea-s valorile societătii”. Tinerilor nu le place să le bagi în fată fel de fel de valori ale societătii, ei vor să fie liberi. Revoltă, asta înteleg ei prin libertate. Libertate! Bineînteles că libertatea, cum vrea să o înteleagă lumea, o spune aici, la I Petru 2, 16. Asta-i libertatea. Dar acum tinerii, copiii, zic că e dreptul omului, adică sunt liberi ca să nu mai fie dojeniti de tată când fac ceva rău, să nu-i mai tragă cu varga, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, va să zică să nu-l mai certe, să-l lase în voia lui să facă toate păcatele. Asa, ca părinte, trebuie să-l tii din scurt, să nu-i dai voie să facă orice. Si atunci el se răzbună si zice: „nu, eu sunt liber!”. Dar cum pot evita părintii tensiunile dintre ei si copii? În Apus deja se pune problema că un părinte n-are voie să-si lovească copilul, că poate să piardă dreptul de a-i mai fi părinte. Se consideră că este vremea dialogului, că ar trebui ca părintele mai mult să îl sfătuiască pe copil, nu să îl oblige sau să îl forteze. Părintele trebuie să aibă o întelepciune mare ca să-si poată apropia copilul. Dacă vede că nu si nu, atunci să întrebuinteze o cale mai aspră. Dar cu putină dragoste îl poate atrage, că părintele îsi vede copilul, îl vede cu toate lipsurile lui. El stie cum să-l atragă, ce să-i spună. Dacă vede că nu merge cu dragoste, atunci cu asprime.

Cam până la ce vârstă pot să fie „altoiti”, loviti, copiii mai mici? Sau poate că e mai bine să nu-l lovesti?

Trebuie învătat de mic, să vadă de la părinti ceva. Dacă părintii au ceva neajunsuri, copilul îndată vede lucrul ăsta. De mic trebuie învătat: „asta se poate, asta nu se poate”. Asa să crească el, în mediul ăsta, asa, ca să fie drept, să nu fure, să nu se-atingă de ce nu-i al lui. Si când e nevoie trebuie să-l pedepsească dacă nu ascultă. Si încă una: trebuie să se mai roage lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să le poată îndrepta pasii copiilor lor.

Un părinte din Grecia, părintele Epifanie de la Atena, zicea într-o carte: „să vorbesti mai mult lui Dumnezeu despre copiii tăi, decât copiilor tăi despre Dumnezeu”. Adică îi îndemna pe părinti să stăruie în rugăciune.

Da, ca să te rogi lui Dumnezeu să le poată îndrepta pasii copiilor, bineînteles, ca să fie copiii cuminti, asa e.

Dar uneori, pedepsindu-si sau bătându-si copiii, ti se poate stârni patima mâniei. Dă în el, si poate dă prea tare.

Trebuie dreapta socoteală. Că tu simti, că e copilul tău, si-i simti toate manifestările lui. Asa trebuie să te porti. Când e vorba de mustrare, mustrare; când nu, să-l mângâi. Asa trebuie să-i cresti, cu mare întelepciune. Că se poate să bagi în copil o frică, si frica asta e o boală. Îi bagi o frică de mic – s-a întâmplat de multe ori asta. Trebuie cu mare întelepciune să cresti copiii. Da, era un caz în care copilul, când îl vedea pe tatăl său, aproape făcea pe el de frică, dacă nu chiar făcea. Da, au fost cazuri, unii s-au spânzurat, au sărit de la etaj, si au murit copiii… din cauza tatălui, că era prea aspru.

Ce sfaturi dati părintilor ai căror copii au luat-o pe drumuri gresite? Sunt multi părinti, mai apropiati sau nu de Biserică, care toti suferă de faptul că nu-i ascultă copii care sunt deschisi fată de curentele astea de acum, de la discotecă până la cine stie ce păcate grozave, a apărut acum în România această plagă din Apus, a drogurilor, care-i duce până la moarte pe unii dintre ei, mai ales pe adolescenti.

Mai întâi trebuie să se gândească părintii la cum i-au crescut ei însisi. Cum i-au crescut pe copii. Nu cumva au făcut numai voia lor, sau i-au lăsat să crească si nu i-au mustrat când au văzut că fac vreun lucru rău. Să se gândească mai întâi că poate nu i-au crescut în frica lui Dumnezeu. Al doilea, trebuie să se gândească să se roage mai mult pentru dânsii. Tot asa, trebuie toate, toate, toate aduse la Dumnezeu. Numai El poate. Că spune asa: „ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu”. Asa spune. În trei locuri găsesti în Scriptură: la Matei, Marcu si Luca. „Ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu”. Adică ce nu se poate, când omul nu poate să facă nimic, la Dumnezeu, se poate. Cum a fost cazul Fericitului Augustin. Mama lui a plâns ani de zile după el, că trăia si în desfrâu si în păgânism. Si totusi, până la urmă a avut o schimbare radicală.

Dacă e o mamă bună, poate să aibă un fiu bun.

Se poate observa că acei copiii care au ajuns să aibă probleme le au mai ales din două motive care tin de relatia lor cu părintii. Una: copiii de bani gata, cu bani prea multi dati copiilor care nu au fost învătati cu modestia, cu sărăcia, să-si câstige singuri, cât se poate, sau să se întindă cât le este plapuma, si-n tot cazul, să nu ducă o viată de asta… Având multi bani, uită de Dumnezeu, duc o viată opulentă, îsi permit orice.

De bani gata!

Si a doua problemă, copiii care simt că nu sunt iubiti de părinti, care iarăsi încep să ducă o viată teribilă, pentru că în familia lor nu îsi găsesc linistea. Si atunci încearcă să si-o găsească în afară.

De asta părintii trebuie să fie foarte întelepti cu copiii, cum să-i crească. Cum îi cresc, asa îi vor avea, si când vor muri ei, i-or pomeni după ce-or muri, se vor bucura de dânsii. Cum îi vor creste.

De multe ori părintii transmit propriile lor patimi copiilor.

Asta e cel mai rău.

Acum, altă problemă. Nu rareori, copii proveniti din familii necredincioase se apropie de Dumnezeu. Pe lângă problema copiilor necredinciosi, există si problema inversă: copii care s-au convertit, unii chiar vor să meargă în mănăstire, si au probleme cu părintii care nu prea cred în Dumnezeu, si asa mai departe. Si părintii nu-i înteleg, îi mustră pentru faptul că duc o viată cuviincioasă. S-a ajuns până acolo încât există părinti care îi duc pe copii la case de tolerantă, le fac cadou femei, că au împlinit o anumită vârstă. Sau se tin de capul lor: „De ce vrei la mănăstire? Însoară-te, că-ti dau eu nu stiu ce…” Sau îi întreabă: „De ce mergi la biserică si nu la discotecă?”. Sunt părinti de felul ăsta. Ei, păi la asta… Când vede că e greu să facă un lucru bun, nu mai trebuie să mai asculte, bineînteles, de părinti. Că dacă părintii îi duc pe copii în prăpastie, atunci copiii nu trebuie să mai asculte. El trebuie să ia o cale de acuma, o cale ori de mănăstire, ori de familie.

Se potriveste aici cuvântul acela al Scripturii: „e mai bine a asculta de Dumnezeu decât de oameni” (Faptele Ap. 5, 29).

Cum spunea Sfântul Apostol: ce e mai bine, să ascultăm de voi sau de Dumnezeu? Că spuneau fariseii, iudeii: „Să nu mai spuneti cuvântul Nazarineanului, să nu mai vorbiti despre dânsul…” Si atunci, cum e bine: să asculti de oameni sau de Dumnezeu?

Dar tinerii, cum pot să îsi apropie părintii de Biserică?

Păi, cum… Mai găsesc bătrâni, dacă au bunici. Că bunicii întotdeauna au fost mai credinciosi. Prin bunici, să vorbească părintilor. Direct nu pot să discute, gură la gură, că pe copil nu-l ascultă. Dar prin bătrâni…

Părintele când îl vede pe copil spune: „ce, vii să-mi dai mie sfaturi?”.

Da, trebuie să apeleze la bătrâni, ca să-l ajute. „Că uite, măi, copilul tău, uite asa, asa, nu esti bucuros?”. Si ascultă de un bătrân. Si numai asta poate să facă. Dar numai atâta?! Si o rugăciune, si toate celelalte pe care le-ati spus că trebuie să le facă părintii pentru copiii lor ar putea să le facă si copiii cu părintii lor care sunt departe de Dumnezeu. Si cu sfaturi. Să le spună: „uite de ce cred asa, de ce fac asa, nu te supăra, tată, nu te supăra, mamă…”

„Nu te supăra, tată, asa mi-a spus preotul!”

Da, dar părintele poate zice: „A, popa ăla care te învată si-ti face!”. Câte cazuri de acest fel nu există… Îl sunau pe preot acasă: „Ce-ai făcut, dom’le, mi-ai distrus copilul! Nu ti-e rusine, ticălosule! Te dau la patriarh!”. Odată erau niste copii care, în loc să se joace pe maidan, veneau la biserică. Si a venit tatăl, cu o falcă-n cer si una-n pământ, si l-a certat pe preot: „Ce faci aici? Las’ că stiu eu, îti bati joc de copiii mei! O să te reclam la patriarh!”. De asta am spus: bătrânii! Că de un bătrân ascultă. Un bătrân, oricare ar fi: „măi, uite ce e, faceti si voi, …” Si stie un bătrân ce trebuie, ca să-i poată aduce pe ei.

Unii părinti, când văd că copiii lor se apropie de Dumnezeu, mai rău se supără. Zic: „Ce fel de Dumnezeu esti, că m-ai lăsat si fără copil?”. Dacă pleacă la mănăstire, si mai e si singurul copil, părintele e disperat, zice: „Ia uite, mi-a luat lumina ochilor”.

Dacă părintii sunt necredinciosi, nu se duc la biserică, nu se duc la preot, tare-i greu. De-acum e nevoie ca altii să se roage pentru dânsii.

George Crasnean