Parintele Iulian Prodromitul, despre necazuri

Vorbiti-ne un pic despre teologia necazurilor, despre necazuri, despre cum ar trebui să se raporteze oamenii la necazuri. Pentru ce sunt date necazurile de Dumnezeu? Spre îndreptare? Uneori oamenilor li se pare că Dumnezeu e rău, că vrea să îi chinuiască.

Când vin necazurile, omul trebuie să se gândească: oare eu cum am fost în fata lui Dumnezeu? N-am gresit deloc? Sunt curat în fata lui Dumnezeu? Că fiecare, în fata lui Dumnezeu, stie câte păcate a făcut, si câte i-a răbdat Dumnezeu… Va să zică, mi-a dat Dumnezeu necazurile astea pentru păcatele mele. David a fost împărat, si era împăratul lui Israel, cel mai mare împărat – că credinta cea mai mare era a poporului Israel, restul erau păgâni – si o împărătie atât de mare, a lui David! Când l-a izgonit Abesalom de acasă, si i-a luat tiitoarele, si a făcut atâtea blestemătii, si l-a fugărit din casă, el s-a dus cu suita lui, cu un grup care mai era pe lângă dânsul, a fugit de-acasă, că l-a urmărit Abesalom, să-l omoare. Si când se urca sus, la Ierusalim, de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apucă sus, pe Muntele Măslinilor, si pe-acolo trecea David cu suita lui. Si Simei, un nemernic, a azvârlit cu pietre într-însul, tipând: „De-acuma nu mai esti rege, de-acuma te fugăresc toti…” Si-atunci, unul din suita lui David a zis: „Împărate, dă-mi voie să-i iau capul, fiindcă te ocărăste!”. Si David a răspuns: „Să nu-i faceti nimic, pentru că Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru păcatele mele”. A avut si el, cum se spune, păcatele lui. „Pentru păcatele mele sunt izgonit. Lăsati-l în pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit Dumnezeu…”

Dumnezeu a vorbit prin gura lui Simei.

Asa trebuie să gândim si noi: pentru păcatele mele mi-a venit necazul ăsta si trebuie să-l rabd. Si Dumnezeu m-o ierta.

Da, dar oamenii care nu prea merg nici pe la biserică spun: „Dumnezeu nu stiu ce are cu mine, că eu n-am făcut nici un păcat, n-am omorât pe nimeni”. Cineva tinea odată o teorie cum că n-a omorât pe nimeni, că n-a stricat nici o fecioară, si atâta!

Păi numai astea-s păcate?

Poate că dacă tot se agăta atâta de ele, probabil sunt singurele două pe care nu le-a făcut!

Trebuie să se gândească omul, în viata lui, câte n-a gresit. Dacă noi si numai cu gândul ne-am gândit ceva rău în fata lui Dumnezeu, am gândit c-am să-i fac ceva rău cuiva, sau m-am gândit să-i fur ceva, ei, asta e un păcat, un păcat mare! Cum spune: „orice nedreptate este păcat”. Asta la Epistola 1 Ioan, 5 cu 17.

Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti – de Danion Vasile si Marian Maricaru