Mirele Hristos ne-a chemat la ospăţul cel de taină al nunţii Sale, de aceea în această zi, El ne dăruieşte fără economie darurile Sale; şi nu numai darurile, ci însuşi pe Sine, izvorul tuturor darurilor.

Patru lucruri mari prăznuim în această zi:

• sfânta spălare;
• Cina cea de Taină;
• Rugăciunea din Ghetsimani şi
• prinderea Domnului,

întâmplări dumnezeieşti pline de taină şi necuprinse de minte.

„Să ne apropiem dar toţi, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor şi să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci aşa a poruncit Hristos ucenicilor Săi…” (Icosul pesna 6-a).

Sfânta spălare ne arată taina cea necuprinsă de minte a smereniei Domnului, „Care, din nemăsurata Sa bunătate, ne-a arătat calea cea mai bună de urmat – smerenia – când a spălat picioarele ucenicilor Săi” (Otpustul zilei).

Să ne uităm dar cum spală Stăpânul picioarele ucenicilor. Mântuitorul îşi scoate haina, se încinge cu ştergarul, toarnă apă în spălător şi, rând pe rând, spală picioarele colbăite şi ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se împotrivesc când le spală picioarele? Cum, acesta era un lucru obişnuit, firesc pentru învăţătorul lor? Numai Petru,cel mai vârstnic, îşi dă seama de nepotrivire: „Nu, Doamne, în veac nu vei spăla picioarele mele!”

Fie, ucenicii primesc să li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grăbeşte să spele picioarele Mântuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele răcorite, dar pe ale Domnului nu I le răcoreşte nimeni? Bieţi oameni, ce suntem noi! Ne dăruieşte Domnul atâtea mângâieri, atâtea bucurii necontenit, în tot ceasul şi pe El nu-L bucurăm cu nimic! Nimeni nu se grăbeşte să-I spele picioarele ostenite pentru noi, păcătoşii. Numai uitare şi nerecunoştinţa.

De fapt, învăţătorul era sluga ucenicilor Săi: „Eu sunt cel ce slujeşte” zice El şi „N-am venit ca să Mi se slujească ci ca Eu să slujesc”. Necontenit El le purta de grijă ca unor copii ai Săi; de aceea şi spălarea nu li se va fi părut aşa de neobişnuită.

Totuşi aici este şi o adâncă taină, pe care ucenicii au slujit-o, fără să-şi dea seama. Domnul venise pentru a spăla pe toţi oamenii de întinăciunea păcatului, iar El, Curăţia, Sfinţenia cea mai desăvârşită, nu avea nevoie de spălare. Omenirea însă, fără de spălarea Lui nu putea avea parte cu Dânsul: „Dacă nu te spăl, îi zice lui Petru, nu ai parte de Mine!”

La sfârşitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor. Altădată ea se săvârşea pretutindeni în Biserica Ortodoxă; acum ea a mai rămas doar la Ierusalim, la Roma… prin unele mănăstiri smerite şi în sufletele simţitoare ale creştinilor, care privesc uimite şi copleşite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o bătrână de la ţară, într-o Joi Mari, mersese la o bolnavă ce zăcea la pat, îi dusese un dar şi-i spălase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, să spele azi picioarele ucenicilor şi eu să nu fac nimica? Măcar atâta am făcut şi eu; ,am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril şi i-am tras colţuni noi în picioare!”.

Lecţia cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spălând picioarele ucenicilor, lecţia slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca să slujesc”, abia acum, după două mii de ani, începe creştinătatea să o înveţe!

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai arătat nouă măsura smereniei, întru plecarea Ta cea preaînalta şi ne-ai învăţat pe noi să slujim unul altuia, înalţă-ne şi pe noi cu smerenia cea dumne- zeiască… ” (Rugăciune la spălare).

La Cină, deja încep Sfintele Patimi: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi…; beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru voi şi pentru mulţi…” Acum începe trupul să se frângă şi sângele să se verse şi nu va conteni până la sfârşitul veacurilor: „Aceasta să o faceţi Intru pomenirea Mea!”

Nesfârşita dragoste şi copleşitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taină! La naştere, la tăierea împrejur, pe Golgota, Dumnezeu, deşi îmbrăcat cu trup asemenea nouă, totuşi este văzut prunc în iesle, ţinut în .braţe, „om al durerilor”, în Sfânta împărtăşanie însă este cu totul ascuns; ia chipul pâinii şi al vinului, ca să ni se poată dărui întreg de-a pururi, fără de împiedicare, „pentru iertarea păcatelor şi pentru viaţa de veci”.

Jertfa de pe Cruce este deplină, răscumpără pentru totdeauna pe om; totuşi acesta poartă semnele stricăciunii aduse de păcat, este supus morţii şi de aceea Sfânta împărtăşanie seamănă în trupul cel stricăcios sămânţa învierii, arvuna vieţii veşnice, „leacul nemuririi”, după cuvântul Părinţilor, căci ne încredinţează Domnul: „cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu ti voi învia pe el In ziua cea de apoi” (Le. 6, 54).

Liturghia euharistică este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceţi Intru pomenirea Mea!” Şi, în adevăr, la fiecare Sfântă Liturghie se reînnoieşte jertfa întru amintirea Domnului, Care mereu se jertfeşte, ca mereu să ne sfinţească şi să ne tragă la Sine. Cu adevărat, nu este mai mare lucru pe lume decât acesta. Lucrare dumnezeiască, minune necontenită, piatră de poticnire:

• vezi pâine şi vin şi guşti came şi sânge;
• iei o fărâmă şi ai întregul neîmpuţinat;
• este aici pe acest altar şi in acelaşi timp pe toate altarele creştine din lume!

Minunea dumnezeiască, ce se săvârşeşte imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dispoziţia omului!

Minune permanentă, dragoste nemăsurată, smerenie neajunsă a lui Dumnezeu, pe toate le vedem în fiecare zi pe Sfântul Prestol. Şi totuşi… slujitorii Săi îl trec cu vederea, îl lasă uitat, îl nesocotesc, umblând împrejur fără evlavie şi fără cutremur, discutând lucrurile cele mai străine de locul şi momentul dumnezeiesc care se săvârşeşte. Ce se întâmplă atunci în altar? Răstignim iar şi iar pe lisus Hristos, dar nu spre mântuirea, ci spre osânda, spre pierzarea şi aruncarea noastră în întunericul cel mai dinafară.

„Biserica Ortodoxa, înalt euharistică, cu totul euharistică, nu poate fi adusă iarăşi la frumuseţea şi puterea ei primară, decât atunci când preoţii ei vor înflori ca merii de iubire către Hristosul cel Euharistic; când inimile noastre vor fi candele aprinse si cădelniţe înmiresmate de tămâie la picioarele împăratului din Altar” (Gala Galaction).

„Cinei Tale celei de Taină, astăzi Fiule al lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte…”

Cu rugăciunea din Ghetsimani şi cu prinderea Domnului deja am intrat în Vinerea cea Mare a Sfintelor şi înfricoşatelor Patimi.

UŞILE POCĂINŢEI – meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului, Parintele Petroniu Tanase